Liniste si pace pe frontul de est. Emotii, ganduri, sperante, toate danseaza in noapte. Degetele canta foneme si morfeme care devin cuvinte, sintagme, fraze. Metafore reciclate in singuratatea noptii. Fara Luna de aceasta data. Este tarziu. Prea tarziu. Unele lucruri nu se mai pot schimba. Ranile facute nu se mai vindeca la fel dupa apocalipticul an. Karma s-a ars. Asa se spune. Cu toate astea, nu vad la fel lucrurile. Inca platim pentru alegerile facute pana acum.
Ai crede ca fericirea e greu de obtinut. Alergam toti dupa ea ca bezmeticii. Ea ne rade in nas. Intotdeauna este in acelasi loc. Depinde daca o vezi sau nu. Indiferent cat de departe fugi in lumea asta, ea e acolo. Te bantuie ca regretele. Deschide ochii! Atat spune. Tu ce faci? Ii inchizi mai tare. Crezi ca altul iti este scopul. Ceva mai maret. Toti vrem sa fim eroi, nu? Vrem glorie, admiratie, respect. Oare asta conteaza? Prea multe planete retrograde in astrograma mea, amuzanta de altfel. Pana la un moment dat, credeam ca e anormal sa fiu eu. Dar ma uit in jur, si imi dau seama ca nu sunt singura in aceasta pozitie. Da, visez cu ochii deschisi din multe puncte de vedere. Doar tintesc mai sus decat ar trebui. Din fericire, sunt cel mai norocos semn zodiacal. Dar vezi tu, si norocul se plateste. Scump chiar. L-am primit in rate si il platesc... o singura data. Tind sa cred ca se apropie acel moment. Daca inainte vedeam franturi din ce se va intampla, acum totul e blank. Liniste si pace. Nu mai am nici un indiciu incotro sa merg. Daca este bine ce fac sau nu. Nu mai exista semne. Totul e lasat la liberul arbitru. Dumnezeu si-a luat concediu. Universul nu-mi mai da nici un sfat. Visele devin tot mai de nedeslusit. Totul e cu susul in jos. Iar eu.. eu visez cu ochii deschisi, fug in lumea mea fericita si incurcata. Acolo unde trubadurul meu ma iubeste si sunt fericita cu el. Acolo unde sunt singura pe varful Craiului si imi doresc sa vad ochii aceia verzi cu puncte pamantii. Sa ascult tacerea din privirea lui si sa adormim ca pruncii. Stiu ca nu am nici un viitor aici. Sau dincolo. Nu stiu daca vreau stabilitate in viata mea. Sunt sigura ca nu vreau familie. Am vazut unde duce. O familie fericita s-a dus dracu foarte repede. Exista un singur lucru pe care ma pot baza. Instabilitatea mea este mai sigura decat familia aia fericita pe care o vrea fiecare. Cel putin asa stii sigur ca nimic nu e sigur. Altfel.. te mariti, faci copii si iti dai seama la 45 de ani ca nu asta e viata pe care o voiai. Singuratatea si moartea sunt singurele lucruri sigure din lumea asta. In rest, totul e relativ.
Nici macar nu stiu ce vreau sa scriu aici de fapt....
