Noaptea e lunga foarte

Liniste si pace pe frontul de est. Emotii, ganduri, sperante, toate danseaza in noapte. Degetele canta foneme si morfeme care devin cuvinte, sintagme, fraze. Metafore reciclate in singuratatea noptii. Fara Luna de aceasta data. Este tarziu. Prea tarziu. Unele lucruri nu se mai pot schimba. Ranile facute nu se mai vindeca la fel dupa apocalipticul an. Karma s-a ars. Asa se spune. Cu toate astea, nu vad la fel lucrurile. Inca platim pentru alegerile facute pana acum.
Ai crede ca fericirea e greu de obtinut. Alergam toti dupa ea ca bezmeticii. Ea ne rade in nas. Intotdeauna este in acelasi loc. Depinde daca o vezi sau nu. Indiferent cat de departe fugi in lumea asta, ea e acolo. Te bantuie ca regretele. Deschide ochii! Atat spune. Tu ce faci? Ii inchizi mai tare. Crezi ca altul iti este scopul. Ceva mai maret. Toti vrem sa fim eroi, nu? Vrem glorie, admiratie, respect. Oare asta conteaza? Prea multe planete retrograde in astrograma mea, amuzanta de altfel. Pana la un moment dat, credeam ca e anormal sa fiu eu. Dar ma uit in jur, si imi dau seama ca nu sunt singura in aceasta pozitie. Da, visez cu ochii deschisi din multe puncte de vedere. Doar tintesc mai sus decat ar trebui. Din fericire, sunt cel mai norocos semn zodiacal. Dar vezi tu, si norocul se plateste. Scump chiar. L-am primit in rate si il platesc... o singura data. Tind sa cred ca se apropie acel moment. Daca inainte vedeam franturi din ce se va intampla, acum totul e blank. Liniste si pace. Nu mai am nici un indiciu incotro sa merg. Daca este bine ce fac sau nu. Nu mai exista semne. Totul e lasat la liberul arbitru. Dumnezeu si-a luat concediu. Universul nu-mi mai da nici un sfat. Visele devin tot mai de nedeslusit. Totul e cu susul in jos. Iar eu.. eu visez cu ochii deschisi, fug in lumea mea fericita si incurcata. Acolo unde trubadurul meu ma iubeste si sunt fericita cu el. Acolo unde sunt singura pe varful Craiului si imi doresc sa vad ochii aceia verzi cu puncte pamantii. Sa ascult tacerea din privirea lui si sa adormim ca pruncii. Stiu ca nu am nici un viitor aici. Sau dincolo. Nu stiu daca vreau stabilitate in viata mea. Sunt sigura ca nu vreau familie. Am vazut unde duce. O familie fericita s-a dus dracu foarte repede.  Exista un singur lucru pe care ma pot baza. Instabilitatea mea este mai sigura decat familia aia fericita pe care o vrea fiecare. Cel putin asa stii sigur ca nimic nu e sigur. Altfel.. te mariti, faci copii si iti dai seama la 45 de ani ca nu asta e viata pe care o voiai. Singuratatea si moartea sunt singurele lucruri sigure din lumea asta. In rest, totul e relativ.
Nici macar nu stiu ce vreau sa scriu aici de fapt....

Bordó Sárkány - Világfa

Vine vara... Menestreii imi trezesc zambetul demult adormit. Ma simt vie, inotand in verde smarald. Pe ici pe colo isi fac loc petece pamantii.. Se vede tot universul prin ele. Ma privesc in oglinda lor si cad prada proprie-mi vraji. Sunt frumoasa "ca un imn pagan"... Sunt liniste, un rau involburat ce se arunca in bratele luminii. Sunt soare si luna, viata si moarte, ea si el. Sunt tot. Ma inalt, octava cu octava si nasc daimoni si muze. Dansez sub clar de Luna, zana sau parte din iele, si sunt mai fericita ca niciodata. Singura, libera creez poezie prin gesturi si priviri. Privindu-ma prin acei ochi am redevenit zeita. Stiu cate alte zeite au mai trecut prin acei ochi de smarald. Dar nici o alta zeita nu ma va inlocui. Sau detrona. Sufletu-i mi-este captiv. Iar eu, frumoasa si puternica, lovesc nehotararea de portile pamantii ale irisului. Dezbracati de trecut, inhibitii, iluzii, zi si de haine discutam la un pahar de vin rostul vietii. "Noi suntem iubire. Suntem prea mult pentru a apartine unei singure persoane o viata intreaga. Artistii nu pot fi monogami." Inchiriem iubire si o traim la maxim. Fiecare picatura, fiecare fir de par se ridica pe noi, fiecare privire aruncata de un zambet, fiecare atingere creeaza un orgasm tactil, vizual, gustativ, auditiv si olfactiv. 5 orgasme. Toate in acelasi timp. Asta nu dragoste, sa stii. Asta este realitate. Renuntarea la ego, la ganduri, la lanturi, la tine si tot ce e in jur. Pentru acele momente in care simti ca traiesti cu adevarat. Nu mai crezi in nici un Rai, caci il vezi, il creezi. Cu 2 lumanari, john grant pe fundal, o sticla de vin si o fasole care creste pe bec. Te abandonezi pur si simplu acelei clipe, stiind ca nu o vei regreta niciodata. Stiind ca nu se va mai repeta, probabil niciodata.
Pentru prima data am luat o pauza. Am fost exact cine sunt. Si am fost iubita si adulata cat pentru o viata intreaga.

Renovari

Rewind:
Plec de la munca si ma indrept spre teatru. Azi discutam despre urmatoarele piese pe care le vom juca pe vara si in toamna. Ma apuca asa o melancolie cand ma gandesc ca toamna ma va gasi pe alte meleaguri si nu stiu exact ce ma asteapta. Dar, tinanad cont de o pilda a calatorului, ma gandesc ca va fi bine (un om merge pe drum si se intalneste cu Buddha. Il intreaba:"Buddha, stii cumva cum sunt oamenii din satul urmator?" Buddha il intreaba: "Pai cum sunt oamenii din satul din care vii?" "Sunt rai, Buddha. Egoisti, lacomi si zgarciti." Buddha ii raspunde: "Pai asa sunt si oamenii din satul urmator". Omul isi continua deznadajduit drumul. Dupa un timp, vine un alt om. Il vede pe Buddha si il intreaba:"Buddha, stii cumva cum sunt oamenii din satul urmator?" Buddha il intreaba: "Pai cum sunt oamenii din satul din care vii?" "Sunt buni, Buddha. Painea lui Dumnezeu. Tot timpul te ajuta, sunt alaturi de tine si te sprijina in orice faci" Buddha ii raspunde: "Pai asa sunt si oamenii din satul urmator").

Pause:
Uneori am impresia ca ori nu ma cunosc eu suficient de bine, ori oamenii din jurul meu se inseala amarnic. E adevarat, mi-am construit o masca rezistenta. Dar oare chiar atat de bine o joc? Mi se spune ca sunt puternica. Ca stiu ce vreau de la viata si sunt foarte hotarata. Foarte amuzante cuvinte. Eu inca simt ca ma aflu intr-un vartej, un haos bine oraganizat care ma plimba de colo colo, fara o directie anume. Da, sunt cateva lucruri de care sunt sigura. Dar, cu toate astea, sunt foarte debusolata. Vad atatea drumuri si nu stiu pe care sa-l incerc. Da, am probleme nerezolvate la etaj, dar si parterul este in renovare. Mi-am luat inima in dinti si m-am apucat de santier. Dar nu stiu cum vreau sa arate varianta finala, asa ca stagnez. Mai dau un glet, mai pun o usa, prind un bec. In schimb, nu am nici o idee despre ce culoare vreau. Daca vreau mobila din lemn sau din pal. Daca vreau ferestre mari, fara jaluzele, sau normale, cu perdele colorate. Mi-e frica sa fac finisajele. Pentru ca nu stiu cat voi locui aici. Poate ar fi mai bine sa-mi iau o rulota. Dar si acolo ma voi lovi de aceleasi probleme. Atata timp am fugit de deciziii, iar acum, ma apropii foarte tare de momentul in care, daca nu iau singura o decizie, va fi luata in locul meu. Si poate nu o sa imi placa. Asa ca ma agat de lucrurile de care sunt sigura. Iar pe celelalte, tipic mie, le las deoparte inca un timp. Deadline-ul este aproape, dar, aparent, functionez mai bine in conditii de stres, pe ultima suta de metri. E bine sau nu, voi vedea.