Afara-i toamna... frunze zboara..sunt intr-un polar... ma intalnesc cu tine.. ti-e frig.. iti imprumut fularul si manusile mele. Pleci. ma plimb printre stanci inghetate. pe masura ce urc, ceata coboara. Ninge. un calator zgribulit imi cere caciula. I-o daruiesc. Nu mai am mult de mers...
Cred ca am pierdut drumul... Ceata... norii... acopera marcajul... Continui sa urc.
Ma intalnesc cu un om de zapada... E inghetat. Ii ofer polarul meu. Am ramas in tricou... nu mi-e frig...doar urc... Ajung in varf...cred.. E ceata, vant si viscol. Nu vad nimic... Ma ia frigul. Ma intorc pe o poteca bine cunoscuta. Cobor foarte repede... Ajung la destinatie. Inca mi-e frig, dar nu mai e iarna aici...e toamna... O toamna ce tine la nesfarsit. Mi-e bine intre frunze desi sunt in tricou.
Ma hotarasc ca saptamana viitoare sa urc iar. Pe un alt drum. Pe o poteca nemarcata, ghidata de sudoarea altora, de curajul altora.
Tot ce pot spera este ca vremea se va indrepta si poate astfel voi prinde razele rasaritului in varf, fara a-mi mai fi frig... si... cine stie... poate candva, cineva se va opri si-mi va darui polarul sau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu