am recitit o veche amintire...am deschis cartea plina de chipuri si de biti si am descoperit cat de descoperita eram in fata ta..cat de nedreapta iti par..dar atunci nu eram decat o tesatoare...Aveam propria noastra Odisee, erai propriul meu Ulise si amintirile noastre l-au nascut pe Telemah.Imi amintesc "cea mai frumoasa zi" de pe acea banca din Piata Sfatului. Imi amintesc tot ce a fost frumos...dar ai pornit ca Ulise si ai terminat ca Ioana D`Arc. Da, si eu am inceput ca Anna Karenina, dar eu am terminat ca fiind eu. azi n-a mai ramas nimic...tu te-ai indepartat iar eu mi-am cautat echilibrul...banuiesc ca amandoi am ajuns in puncte diferite si probabil fiecaruia ne e bine...imi lipsesti si-mi lipsesc multe lucruri dintre noi...dar nu pot schimba nimic..in continuare ramai tu acolo si eu aici oricat incerc sa unesc distanta dintre noi. poate e mai bine asa si poate ti-e mai bine asa. eu stiu cum imi e mie...
macar avem amintirile...
niciodata nu m-am ridicat la asteptarile tale si nu am putut fi ceea ce ti-ar fi lipsit..oricat de mult am incercat. cred ca niciodata nu m-ai vazut mai mult de...ceea ce a fost "aparenta"..constat ca esenta nu o mai cauta nimeni...va limitati toti doar la aparenta...nu te judec, nu te condamn, dar nici nu te aprob..mi-a placut perioada..si m-am simtit bine..nu regret nimic, dar mi-e dor...
te sarut pe nas...fii fericit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu