Noaptea e lunga foarte

Liniste si pace pe frontul de est. Emotii, ganduri, sperante, toate danseaza in noapte. Degetele canta foneme si morfeme care devin cuvinte, sintagme, fraze. Metafore reciclate in singuratatea noptii. Fara Luna de aceasta data. Este tarziu. Prea tarziu. Unele lucruri nu se mai pot schimba. Ranile facute nu se mai vindeca la fel dupa apocalipticul an. Karma s-a ars. Asa se spune. Cu toate astea, nu vad la fel lucrurile. Inca platim pentru alegerile facute pana acum.
Ai crede ca fericirea e greu de obtinut. Alergam toti dupa ea ca bezmeticii. Ea ne rade in nas. Intotdeauna este in acelasi loc. Depinde daca o vezi sau nu. Indiferent cat de departe fugi in lumea asta, ea e acolo. Te bantuie ca regretele. Deschide ochii! Atat spune. Tu ce faci? Ii inchizi mai tare. Crezi ca altul iti este scopul. Ceva mai maret. Toti vrem sa fim eroi, nu? Vrem glorie, admiratie, respect. Oare asta conteaza? Prea multe planete retrograde in astrograma mea, amuzanta de altfel. Pana la un moment dat, credeam ca e anormal sa fiu eu. Dar ma uit in jur, si imi dau seama ca nu sunt singura in aceasta pozitie. Da, visez cu ochii deschisi din multe puncte de vedere. Doar tintesc mai sus decat ar trebui. Din fericire, sunt cel mai norocos semn zodiacal. Dar vezi tu, si norocul se plateste. Scump chiar. L-am primit in rate si il platesc... o singura data. Tind sa cred ca se apropie acel moment. Daca inainte vedeam franturi din ce se va intampla, acum totul e blank. Liniste si pace. Nu mai am nici un indiciu incotro sa merg. Daca este bine ce fac sau nu. Nu mai exista semne. Totul e lasat la liberul arbitru. Dumnezeu si-a luat concediu. Universul nu-mi mai da nici un sfat. Visele devin tot mai de nedeslusit. Totul e cu susul in jos. Iar eu.. eu visez cu ochii deschisi, fug in lumea mea fericita si incurcata. Acolo unde trubadurul meu ma iubeste si sunt fericita cu el. Acolo unde sunt singura pe varful Craiului si imi doresc sa vad ochii aceia verzi cu puncte pamantii. Sa ascult tacerea din privirea lui si sa adormim ca pruncii. Stiu ca nu am nici un viitor aici. Sau dincolo. Nu stiu daca vreau stabilitate in viata mea. Sunt sigura ca nu vreau familie. Am vazut unde duce. O familie fericita s-a dus dracu foarte repede.  Exista un singur lucru pe care ma pot baza. Instabilitatea mea este mai sigura decat familia aia fericita pe care o vrea fiecare. Cel putin asa stii sigur ca nimic nu e sigur. Altfel.. te mariti, faci copii si iti dai seama la 45 de ani ca nu asta e viata pe care o voiai. Singuratatea si moartea sunt singurele lucruri sigure din lumea asta. In rest, totul e relativ.
Nici macar nu stiu ce vreau sa scriu aici de fapt....

Bordó Sárkány - Világfa

Vine vara... Menestreii imi trezesc zambetul demult adormit. Ma simt vie, inotand in verde smarald. Pe ici pe colo isi fac loc petece pamantii.. Se vede tot universul prin ele. Ma privesc in oglinda lor si cad prada proprie-mi vraji. Sunt frumoasa "ca un imn pagan"... Sunt liniste, un rau involburat ce se arunca in bratele luminii. Sunt soare si luna, viata si moarte, ea si el. Sunt tot. Ma inalt, octava cu octava si nasc daimoni si muze. Dansez sub clar de Luna, zana sau parte din iele, si sunt mai fericita ca niciodata. Singura, libera creez poezie prin gesturi si priviri. Privindu-ma prin acei ochi am redevenit zeita. Stiu cate alte zeite au mai trecut prin acei ochi de smarald. Dar nici o alta zeita nu ma va inlocui. Sau detrona. Sufletu-i mi-este captiv. Iar eu, frumoasa si puternica, lovesc nehotararea de portile pamantii ale irisului. Dezbracati de trecut, inhibitii, iluzii, zi si de haine discutam la un pahar de vin rostul vietii. "Noi suntem iubire. Suntem prea mult pentru a apartine unei singure persoane o viata intreaga. Artistii nu pot fi monogami." Inchiriem iubire si o traim la maxim. Fiecare picatura, fiecare fir de par se ridica pe noi, fiecare privire aruncata de un zambet, fiecare atingere creeaza un orgasm tactil, vizual, gustativ, auditiv si olfactiv. 5 orgasme. Toate in acelasi timp. Asta nu dragoste, sa stii. Asta este realitate. Renuntarea la ego, la ganduri, la lanturi, la tine si tot ce e in jur. Pentru acele momente in care simti ca traiesti cu adevarat. Nu mai crezi in nici un Rai, caci il vezi, il creezi. Cu 2 lumanari, john grant pe fundal, o sticla de vin si o fasole care creste pe bec. Te abandonezi pur si simplu acelei clipe, stiind ca nu o vei regreta niciodata. Stiind ca nu se va mai repeta, probabil niciodata.
Pentru prima data am luat o pauza. Am fost exact cine sunt. Si am fost iubita si adulata cat pentru o viata intreaga.

Renovari

Rewind:
Plec de la munca si ma indrept spre teatru. Azi discutam despre urmatoarele piese pe care le vom juca pe vara si in toamna. Ma apuca asa o melancolie cand ma gandesc ca toamna ma va gasi pe alte meleaguri si nu stiu exact ce ma asteapta. Dar, tinanad cont de o pilda a calatorului, ma gandesc ca va fi bine (un om merge pe drum si se intalneste cu Buddha. Il intreaba:"Buddha, stii cumva cum sunt oamenii din satul urmator?" Buddha il intreaba: "Pai cum sunt oamenii din satul din care vii?" "Sunt rai, Buddha. Egoisti, lacomi si zgarciti." Buddha ii raspunde: "Pai asa sunt si oamenii din satul urmator". Omul isi continua deznadajduit drumul. Dupa un timp, vine un alt om. Il vede pe Buddha si il intreaba:"Buddha, stii cumva cum sunt oamenii din satul urmator?" Buddha il intreaba: "Pai cum sunt oamenii din satul din care vii?" "Sunt buni, Buddha. Painea lui Dumnezeu. Tot timpul te ajuta, sunt alaturi de tine si te sprijina in orice faci" Buddha ii raspunde: "Pai asa sunt si oamenii din satul urmator").

Pause:
Uneori am impresia ca ori nu ma cunosc eu suficient de bine, ori oamenii din jurul meu se inseala amarnic. E adevarat, mi-am construit o masca rezistenta. Dar oare chiar atat de bine o joc? Mi se spune ca sunt puternica. Ca stiu ce vreau de la viata si sunt foarte hotarata. Foarte amuzante cuvinte. Eu inca simt ca ma aflu intr-un vartej, un haos bine oraganizat care ma plimba de colo colo, fara o directie anume. Da, sunt cateva lucruri de care sunt sigura. Dar, cu toate astea, sunt foarte debusolata. Vad atatea drumuri si nu stiu pe care sa-l incerc. Da, am probleme nerezolvate la etaj, dar si parterul este in renovare. Mi-am luat inima in dinti si m-am apucat de santier. Dar nu stiu cum vreau sa arate varianta finala, asa ca stagnez. Mai dau un glet, mai pun o usa, prind un bec. In schimb, nu am nici o idee despre ce culoare vreau. Daca vreau mobila din lemn sau din pal. Daca vreau ferestre mari, fara jaluzele, sau normale, cu perdele colorate. Mi-e frica sa fac finisajele. Pentru ca nu stiu cat voi locui aici. Poate ar fi mai bine sa-mi iau o rulota. Dar si acolo ma voi lovi de aceleasi probleme. Atata timp am fugit de deciziii, iar acum, ma apropii foarte tare de momentul in care, daca nu iau singura o decizie, va fi luata in locul meu. Si poate nu o sa imi placa. Asa ca ma agat de lucrurile de care sunt sigura. Iar pe celelalte, tipic mie, le las deoparte inca un timp. Deadline-ul este aproape, dar, aparent, functionez mai bine in conditii de stres, pe ultima suta de metri. E bine sau nu, voi vedea.

Full Moon 2

"I sliped away last night.... <...> I crushed upon my skin this mess I put you in... It was a strange reaction for someone like you..."

Play:

Ti-am rapit cateva secunde azi.. Nu te asteptai la ele precum nu ma asteptam nici eu. Doar ploaia a stiut. Ca intotdeauna, ai venit, zambitor, cu privirea blanda, cu gandul curat catre mine.. Eu, aceiasi zurlibatica, acelasi copil mare, cu parul ravasit, cu hainele aruncate pe mine oraganizate haotic. Batea vantul as fi zis.. dar nu.. nu era vantul.. era paradisul tau croindu-si loc, printre oameni, catre mine. Acea briza electrizanta, ca un curent de 220 care te tine prins acolo pana cineva opreste sursa. M-ai sarutat prieteneste pe obraz. Mi-era cald. Ba nu, mi-era frig. de fapt.. mi-era cald si frig. si avea pielea gainii.. iar parul de pe mine era tinta.. turturi plapanzi gata sa se desprinda de pe inhibitiile si prudenta mea. Ei sunt singurii care ma opresc de la gesturi necugetate in preajma ta. E greu sa rezist. Vibratia noastra o simte oricine, oricat as absorbi-o eu de teama sa nu ranesc prezentul. Adun in mine.. ma incarc.. si pastrez totul viu. stiu cat de putine sunt aceste momente. si mi-e frica sa nu le stric. Iti spun mereu de aceste temeri, iar tu surazi. "Nu ai cum sa le strici."

E atata liniste langa tine.. un vesnic rasarit in creasta.. o vesnica prima briza de vara care-mi da fiori si ridica fusta numai putin.. cat sa nu-mi fure inocenta. e aceiasi viata vesnica pe care mi-o amintesc... de care mi-este dor mereu, dar de care mi-este frica intotdeauna. "Ratiunea e calea" spui tu. "Nu cred in happy-endings" spun eu. Dar cand vine vorba de noi... toate legile cunoscute sunt contrazise. De ce? Ma gandesc ca nu suntem doar suflete pereche, jumatati ale unui intreg. Ci suntem insasi dragostea. Da, stiu cum suna.. a cliseu.. si a siropuri de Sandra Brown. Dar cum ai putea explica altfel? Cum ai putea descrie cuiva toate acestea? Orice om sanatos la cap ar zice ca avem o problema. Dar nu... nu este nici o problema. Este o neconcordanta temporala. Poate tu nu vezi asa, dar daca nu as fi ales eu calea, sansele erau in defavoarea noastra. Nu puteam lasa sa se arda  povestea noastra. Voiam sa o scriem in continuare. Pentru ca mai sunt multe capitole.

Vezi? Iar ma faci sa sper.. iar eu nu cred in sperante..

Full moon...

Play:
Astazi pe cer era o Luna imensa... M-as fi pierdut cu firea daca nu ar fi fost imbratisarea rece care nu ma lasa sa cad prada viselor...
Pause:
Mai tii minte dansul de sub Luna plina? Da, atunci nu-mi culegeai inimi din par de teama sa nu-mi fie descoperite. Da, atunci lucrurile erau mai simple. Mai frumoase.. mai nesigure. Zici ca intotdeauna m-ai urat pentru ca am ales eu calea.. dar dupa cum ti-am mai spus, cineva trebuia sa fie rational. Daca Otilia nu pleca, Felix nu ajungea doctor. Da, ea a fugit cu un Pascalopol, dar nu toate versiunile se termina la fel. Exista o versiune pe care o stiu foarte putini. O versiune in care lucrurile iau o alta intorsatura. O sa ti-o spun cu alta ocazie... Desi tind sa cred ca o stii la fel de bine..
Rewind:
Primul sarut? Pff.. a trecut mult timp de atunci. A fost foarte ciudat.. El stia mai multe decat mine. Eu eram doar confuza. Insa primul sarut care a contat este acelasi care dainuie in suflet si acum. Cel care te inveleste intr-o bucla temporala. Cand simti ca timpul nu mai conteaza, iar cerul, soarele, iarba proaspat taiata, ploaia, norii, destinul, totul conspira la retrairea momentului primordial. Inchizi ochii si esti din nou acolo.. in gradina Edenului, golit de inhibitii si reguli, de norme sociale si lipsa de timp. Este cald si bine, si nimeni si nimic nu te-ar putea atinge vreodata. Este momentul in care te simti zeu, dar fara a fi arogant. Doar.. risipesti fericire. Si simti ca intr-adevar traiesti. Pentru prima data, cand iti atinge buzele, simti cum toata pielea freamata pe tine, cum ai 10000 de orgasme in acelasi timp. respiratia lui calda pe fata ta... mana care te cuprinde si nu vrea sa te mai elibereze de teama sa nu fugi iar, desi stie foarte bine ca oricat ai fugi, tot el este El. Orice crezi ca ai putea gandi in acea secunda, dispare. caci mintea ta e paralizata si in acelasi timp foarte activa. Te simti de parca ai luat LSD sau ceva si toate simturile tale iau viata. Simturi pe care nu stiai ca le ai. Da.. cel putin asta simti... si cand o simti dupa mii de ani stii ca este tot.

To you...

Iti multumesc pentru plimbare. A fost o gura de aer proaspat de care aveam nevoie.. Ma bucur ca am avut in sfarsit curajul sa iti dau de stire. Daca ai sti de cate ori treceam cu telefonul in mana, sperand ca nu va trebui sa il folosesc. Dar iata ca lucrurile se intampla in ordinea in care trebuie sa se intample.
Mi-as dori sa avem mai mult timp.. dar daca va fi momentul potrivit... va veni si asta.. pana atunci ne bucuram de clipele pe care le avem. desi in continuare cred ca retezarea ar fi cea mai buna solutie... dar nu vrei sa ma crezi..
Cat despre restul.. vom vedea ce si cum..

Ma gandeam sa-ti scriu ce simt...
Dar nu stiu cum s-o fac.
Stiu ca metaforele mint
Asa ca mai bine... tac..

Totusi....


Ti-as compune un cantec...
Dar sunt prea multe game amare
Pentru-a creste-n al meu pantec
Atatea note muzicale.

Desi...

Ti-as scrie un poem...
Dar, vezi tu, eu sunt poezie
Si sa te desfac din mine, chip boem...
As inchide drumul catre fantezie.

Un posibil sfarsit, cu siguranta un nou inceput

In sfarsit pot spune ca inteleg ce spune acest "get up and try". Pink mereu a fost una din artistele mele preferate si nu doar o data m-am regasit in versurile ei. Iar acum este un alt exemplu in acest sens. Doar ca acest "get up and try" are alta importanta pentru mine.
Plec. Departe de aici. "Aici" sunt prea multe amintiri, prea mult trecut si cu siguranta nu mai reprezinta casa mea. Am facut curat in vraistea care era mintea si sufletul meu si am decis ca vreau altceva. Un nou inceput. Un loc pe care sa-l pot numi acasa. Un loc pe care sa ma bucur ca-l vad. Un loc pe care sa-l construiesc singura. Am temelia. Multe experiente frumoase, amintiri fericite, oameni care m-au ajutat si au crezut in mine. Am si rani care s-au mai vindecat, altele care nu se vor vindeca. Dar cu siguranta toate m-au facut ceea ce sunt. Iar azi, mai mult ca niciodata, sunt hotarata. Decisa sa-mi construiesc viata pe care mi-o doresc. Toata lumea din jur imi spune sa-mi domolesc entuziasmul si-mi spun ca lucrurile nu vor fi atat de roz pe cat le cred. Dar nu il pot domoli. Fantmele se tem de avion. Asadar trebuie sa ramana aici. Iar acolo.. incep fundatia. Acolo nu exista cimitire care ma fac sa simt ca inghit bolovani cu fiecare gura de aer pe care o iau. Nu exista Livada Postei unde am dansat sub Luna. Nu exista masini care intra in parapet si imi nenorocesc spatele pentru totdeauna. Nu exista nici cantece despre Ardeal care imi dau drumul la robineti. Acolo nu exista toate astea. Si multe altele. E adevarat, nu exista nici Bruno, nici seri folk, nici Piatra Craiului. Dar pe astea le pot vizita cand aleg eu sa o fac. Cand simt eu ca imi este dor. Nu risc sa ma ia pe neasteptate.
Da, sunt sigura ca vreau sa fac asta. Singura sau nu, nu are importanta. Conteaza prea putin. Vreau sa o fac pentru mine. Pentru ca merit. Si da, o sa ranesc multa lume. Dar ranile au scopul lor. Te intaresc. Desi acea tarie este personala si toti din jurul tau vor crede ca esti nedrept si incorect. Dar pentru cei ce nu stiau inca, viata nu este nici dreapta, nici corecta. Daca ar fi fost, copii somalezi nu ar muri de foame, iar japonezii nu ar fi loviti de uragane.
Gata cu plansul de mila. Mi s-a intins mana de ajutor si nu o mai ratez. Este trenul in care ma urc. Vedem unde duce. Aici stiu deja cum este.
Nu am idee daca o sa mai scriu. Nu am idee daca voi rescrie tot blogul sau daca-l voi sterge. Un lucru este sigur. Catharis`s Mind a ajuns intr-un sfarsit la catharsis.