Moare vara...si vine toamna pe pamant..

Intro:
a mai trecut un timp...si aparent m-am intors pe aceiasi poteca...langa tine...

Pause:
2 saptamani...fara semnal, fara oameni...doar eu si Craiul...doar ca el acolo si eu mai jos...neputinta fizica ma doare mai mult decat orice...soarele imi incalzeste gandurile macinate de trecuta moara...si tu...acelasi tu bantuindu-ma...urmandu-ma si aici, in timp ce citesc..si acolo, in timp ce urc...

Rewind:
E vineri seara. in sfarsit am ajuns. mi-era atat de dor. ma instalez in camera si ies la aer. intru cu picioarele in apa la fel de inghetata ca si mine, doar doar imi mai inmoaie simturile.
de dimineata, iau grupul si urcam. tura scurta. vreme superba, numai buna de creasta...dar n-a fost sa fie. rucsacul, desi usor, devine o povara. asa ca imi arunc ochii pe stanca, unde florile de colt imi zambesc si-mi redau zambetul. macar la voi pot ajunge. la coborare intampinam dificultati. fetele alunecau foarte tare. se sprijina de mine si incet, foarte incet coboram. imi amortesc mainile, ma doare spatele. facem o pauza scurta. si o iau de la capat. ajunsi "acasa" pregatesc masa mult asteptata si fetele fug la somn. ramasa singura..

Pause:
mi-e dor de tine...mi-ar placea sa fii aici. imi retraiesc momentele in care m-am simtit atat de completa..in care am fost fericita...amintiri care se indeparteaza si se imputineaza.

Rewind:
grupul pleaca si eu ma cufund in lectura, cursuri, soare si amintiri. te vad cum cobori pe raze si imi zambesti..si constat ca am adormit..iar.

Fast Forward:
m-am intors acasa...e bine...si ne-am intalnit. ne-am plimbat, am ras si am vorbit despre diverse...aproape am sperat...dar mi-am venit repede in fire. nu este totul acelasi "joc", aceiasi realitate ireala traita si alimentata doar de mine? ajung acasa si vad ca mi-ai scris. sau cel putin eu cred ca tu mi-ai scris. si nu doar o data. "si-atunci te-ntrebi mai stii, cea mai frumoasa zi?" si ma intreb cand te-am mintit..

Rewind:
au trecut aproape 2 saptamani...in care am vazut ce inseamna rautatea...cat de mult se pot schimba oamenii pe care-i iubesti...ce inseamna sansa...cat de putin se schimba privelistea...cat de emotionante raman aceleasi momente...si cat de impartial totul e incalzit de acelasi soare.astazi plec inapoi. la realitatea si viata mea. si cand ma gandesc ca nu se va schimba nimic din ea...

Play:
mi se descarca telefonul...nu mai am credit de vreo saptamana...ascult Andries cu o veche amintire...ma intreb cat la suta ar intelege oricine ceva din ce-am scris...la cum o voi anunta ca nu pot s-o mai vad...de ce-mi organizez viitorul in functie de trecut..cum voi reactiona cand H se va intoarce...daca R se va intoarce...ce vrei de la mine... sfasietoarea mea neputinta... cei care s-au ingrijorat pentru mine...si la venirea toamnei...va fi tot asa?

Surprinzator, nu sunt perfecta..

pe aripi te cant
te port in suflet si-n gand..
mi-e dor de vara
de mine care n-a stiut cum sa te ceara.

eram pe livada,
sub divina arcada.
dansam pe razele Lunii;
cantam amandoi ca nebunii

a trecut un an sau doi
a mai murit ceva din amandoi..
parul iti zburda pe-a mele soapte:
iubitul meu trubadur cu par de noapte..

Resemnare...?

in ultima vreme m-am cam simtit ca Atlas...numai ca bolta mea cereasca era plina de stanci..voiam sa ajung la ele..dar nu puteam si nu aveam voie...un Cerber la portile lui Dite ma impiedica...am incercat sa-l ispitesc c paine...m-a marait..am trecut la mancare pentru caini..a inceput sa latre...i-am aruncat o bucata de carne...si atunci..s-a repezit spre mine..mi-a fost frica ca o sa rupa lantul...aruncam in el cu tot ce aveam la indemana...cu lemne, ganduri, stele, frunze...cu visele si visurile mele...cand am vazut ca nu au efect m-am cam speriat...am inceput sa-i dau oamenii de langa mine..cu viata lor grea...cu experientele lor triste...cu incercarile lor esuate..cu temerile, vinovatiile si regretele lor...desi mirosea foarte bine, aparent nu a fost suficient de ispititor...mi-am aprins o tigara si m-am gandit bine daca pot sa ajung pana la capat..bineinteles ca pot..mereu cad din ce in ce mai jos,dar sunt Icar...Totusi, de data asta parca..nu mai e la fel..nu mai am la fel de multa putere...am intrat de buna voie in sarcofagul lui Seth si iata-ma aici..la poarta viitorului, dezmembrata...fara a avea pe cineva precum Isis.. Imi sting tigara...m-am hotarat...o sa risc absolutul pentru a reusi..cred ca de data asta, Tiamat isi va invinge nepotul.. dar o batalie castigata nu inseamna sfarsitul razboiului...va veni si momentul in care Dite nu va mai mesteca tradatorii...si atunci nu va trebui sa ma mai chinui..sau ma mai furisez.. voi intra cu capul sus, cu spatele drept si voi distruge Xibalba. it`s a must!!