**

Ma plimb pe marginea unui lac. E primavara. "nu cred ca am mai fost pe aici." E o poiana intinsa, plina cu branduse mov, imbracate intr-un verde crud. Salciile isi intind ramurile in lacul intins si linistit. Cate o pala de vant rostogoleste un val ce se sparge intre trestii. Pasii mei, desculti strivesc saruturile tale. Alergam prin iarba. Ma iei in brate si ma trantesti in iarba..Rad cu tot sufletul, privind cum, deasupra mea, soarele ma ignora complet, absorbit fiind de tine. Ma vad, pentru prima oara, prin ochii tai. Imi trec mana prin parul tau negru asa cum am facut-o de atatea ori. Zambesti..Ma saruti si imi mangai chipul. Fioruri reci imi traverseaza fata. Si mana ta e atat de calda.. Ma dezghet sub atingerea ta..ma descompun in milioane de celule impartite in mii de ani. Devin un Osiris ratacit in mii de zari, pe tot intinsul Pamantului si al timpului. Sunt secunda uitata de timp. Ma adapostesc de viitor, si te pastrez aici cu mine. Cad in idolatrie. Ma scufund in marea de metafore ce incearca inutil sa te descrie. Te strang in brate si simt cum imi aluneci printre degete ca nisipul in clepsidra. Ma uit in jur.. S-a innorat."cand? cum?? erai in bratele mele..unde esti? ce se intampla?!" Alerg in nestire, incotro vad cu ochii. Simt cum ma urmareste..."Te rog, nu si aici...te rog...Lasa-ma..mai lasa-ma..." Ii simt privirea si zambetul triumfator. Stiu ca nu ma pot ascunde. Ma va gasi oriunde m-as duce. Ma impiedic si cad. Simt linistea.. si apa rece..In fata mea, in negru, cu pumnalul, plin de sentimente, in mana zambeste. Jos, pe marginea lacului, de pe rochia-mi alba se scurge abundent rosul.

Ma trezesc pluna de sudoare si speriata. Incerc sa ma dumiresc daca a fost vis sau aievea. Ma uit la ceas. "Fir-ar sa fie!!! Iar am intarziat." Ma imbrac repede si plec spre scoala. Deja am pierdut primul curs si sper sa ajung la al doilea. Ma duc in statie, iau autobuzul si vad cum toate semafoarele creeaza o coalitie impotriva mea. Sunt rosii. "Rosu...Parca am visat ceva cu..stiu sigur ca era ceva rosu..." Intru in sala, imi cer scuze de intarziere si ma pregatesc spiritual pentru speranta ca acest curs sa nu ma adoarma. Imi tot caut de lucru cate ceva, dar parca orice as face, timpul refuza sa treaca. Acul la ceasornic e intepenit. Cred ca a ruginit de atatea rugaminti fierbinti ca ora sa se termine. Ca de obicei, foarte interesata de discutie, incep sa citesc. Ma plictisesc repede. Acul de la ceasornic inca e intepenit. Incerc sa vorbsc cu colegii mei. "Pff! Nici vorba...sunt atenti la plictiseala. In viata mea nu am vazut pe cineva care sa acorde atata importanta plictiselii..Tot ce ni se spune se afla deja scris in curs. Atunci pentru ce mai trebuie prezenta? Sa nu se vorbeasca la banci goale? Oricum..prezenta e relativa de fapt. Oare cati suntem cu adevarat aici? Sunt sigura ca mai sunt si altii carora gandurile li se impart in cel putin 100 de alte locuri." Iau coala alba din fata mea si scriu un pamflet despre tema pe care o avem de discutat. La sfarsitul orei sunt felicitata pentru inspiratia mea matinala. "Dac-ar stii cat mi-a luat mie sa scriu asta... Cred ca m-ar da afara din facultate. M-au tinut un an..ma mai tin unul."
Da..deja e anul 2...cumva a trecut anul 1 si nu-mi dau seama cand. Atat de multe lucruri s-au intamplat.. Imi regasesc amintirile, inchise undeva, in subcapitole insemnate cu zile...

Capitolul 2

"Ieri seara eram super bine dispusa. M-am imbracat si am plecat inspre statie(era seara folk). Merg agale, cu castile in urechi si ascult Zob-Cantec de dragoste. Brusc mi se schimba starea de spirit. Ma uitam in jur si totul era gri, banal, urat, murdar, intunecat... In autobus m-am asezat pe un scaun si in fata mea stateau 2 barbati.. atat de tare mirosea a batranete...a sfarsit...mi s-a facut rau..dar nu m-am mutat...incepeam sa ma obisnuiesc cu mirosul...In ceinarie...ce sa zic...toti erau bine dispusi si fericiti...eu eram scarbita. de tot si toate. Nimic nu mai e original... totul se repeta...de atata timp nu mai exista nimic in viata mea care sa fie original, care sa fie unic sau special... era si un El.. acel El...o veche cicatrice pe care refuz sa o las sa se vindece, acel acid ce-mi alearga prin vene, care ma macina, dar care compune cele mai frumoase cantece... Evident ca apoi a venit si ea... vine sa ma pupe iar eu incerc sa o resping in cel mai dragut mod...ma retrag subtil... nu i-am putut privi..cantam...vesel sau trist, totul era Kafka... fumez o tigara...ma inteapa inima..dar nu are importanta...mai fumez o tigara si ma intreb daca infinitul nu e de fapt ceva efemer...si a fost creat doat un mit in jurul lui...daca e vreo diferenta majora intre viata si acea tigara... incerc sa-mi dau seama ce a cauzat starea mea...blank... just an ordinary breakdown... si gandul iar zboara aiurea...ma gandesc ca maine am sport de la 8 si sunt atat de convinsa ca nu voi ajunge la ora... si asta pentru ca sunt sigura ca...pur si simplu sunt sigura....
dimineata am ajuns acasa...am dormit...si nu am mai gandit...pana spre seara...acum din nou macina idei...maine voi trage concluziile.."

"Discutam aseara cu o gagica despre diverse...la un moment dat veni vorba de un prieten al surorii ei. El era indragostit nebuneste de ea, dar ea il vedea doar ca pe un foarte bun prieten(suna cunoscut?). Buuun. Cand tipul a inteles acest lucru, a pleca inapoi in Bucuresti la facultate. La catva timp a plecat in practica cu diversi profesori. Vazuse el o seminarista si i-a spus: "cu tine ma insor!" Totul a fost amuzant pe moment, dar dupa cativa ani, chiar s-au casatorit. Toate bune si frumoase in paradis. Dupa putin timp de la casatorie, pac, a aparut si-un junior. Totul merge utopic. Dar ca orice lucru statuie frumoasa in aparenta, la un moment dat s-au vazut crapaturile. Tipul si-a inselat nevasta. Era la un chef, cu baietii, a vazut o gagica pe care i s-a pus pata...detalii. Trist a fost faptul ca nevasta a aflat. Au stat ei de vorba, s-au certat, bla bla bla. Tipul s-a dus in baie si vorbea cu el in oglinda. De fapt se certa." Cum ai putut sa-i faci asta? te iubeste, o iubesti, aveti un copil impreuna, totul mergea bine...Nu mai fac asta niciodata...Doar sa ma accepte inapoi...De ce te minti? Ai sa mai faci asta. Si nu numai o data. De fiecare data cand ti se va ivi ocazia, vei profita de ea. Pentru ca asa esti tu."
Asa suntem noi. Ne avantam in lucrurile "tabu", facem ceea ce stim ca nu-i bine. Ceea ce ne dauneaza. Toti suntem niste mici masochisti. De ce? Pentru ca altfel totul ar fi monoton. Nu ai mai avea dupa ce sa regreti, nu ai mai avea amintiri, nu vei mai avea cicatrici, nu vei mai avea...viata. Suntem rai, egoisti, zgarciti, invidiosi, lacomi, rautaciosi, sarcastici, cinici, patetici, ridicoli, naivi, fraieri, visatori, zambitori, plini de masti, colerici, melancolici, vorbareti, tacuti,prea tacuti...Suntem toate acestea si multe altele.
Asta sunt eu. Si tu."

"Aseara am plecat inspre autogara. Trebuia sa merg in Bran(aveam cantare). Am ajuns prea devreme si autocarul nu venise inca. Ascultam muzica... Piese care in general nu ma caracterizeaza...dar aparent in ultima vreme nimic din mine nu mai e cum era. Nu mai este nici o ramasita din mine.
A venit autocarul. M-am asezat pe al doilea scaun, la geam pe partea dreapta. Stateam cu capul pe perdeaua albastra si ascultam Lamb. In autocar se simtea mirosul vacantelor de vara petrecute la tara. Era cald...alergam pe dealuri culegand ciuperci, fructe sau pur si simplu alergand...ma tranteam in iarba si ma uitam la nori si eram sigura ca daca exista un Rai, asa trebuie sa arate.
Deschid ochii. intreb pe cineva unde exact trebuie sa cobor. Ma intorc la locul meu, cu capul pe perdea si ma uit afara...mi se pare ca avem viteza foarte mare...soferul intra in tot felul de depasiri ciudate...si riscante. Opreste intr-o statie, urca 2 oameni zgribuliti. Porneste si in scurt timp gonim din nou pe sosea...vad cum trotuarul se apropie tot mai mult de noi...si zapada nu mai e batuta pe aici...vad 2 faruri...se spropie tot mai tare...daca nu ascultam muzica, as fi auzit galagie si as fi simtit panica din autocar...dar nu auzeam nimic in afara de Gorecki...vedeam cele 2 faruri apropiindu-se si nu ma gandeam decat la asemanarea dintre ele si... 2 stele...2 aripi cu praf de stele...in sfarsit au venit...ma imbratiseaza...ma strang tare in brate...iar lacrimile lor mi se infig in maini...firicele subtiri de sange se scurg cu repeziciune... nu vreau Sa-l pierd...nu vreau sa plece...incerc sa-mi acopar ranile dar nu pot...imbratisarea ma impiedica. incerc sa ma misc, sa evadez... cu toate astea, e bine aici...nu mai sunt singura...de fapt, sunt mai singura ca niciodata, dar ma simt atat de...completa...nu-mi mai lipseste nimic... nu simt nimic palpabil, dar stiu ca am Totul. e in mine...e in jurul meu... Zbor... Zapada alba e plina de El...acel venin imbietor s-a scurs pana la ultima picatura... Zapada poarte amprenta Lui...doar a Lui...
Imbratisarea nu o mai simt atat de stransa...si asta pentru ca acum mi-au crescut aripi cu praf de stele...
Il vad cum goneste nebun pe sosea...Ma indrep spre El si...
Deschid ochii...am ajuns in Bran. Cobor, lasandu-mi visele sa vegheze de la fereastra cu draperie albastra..."

""Timpul este un adevarat falit caci datoreaza mai mult decat face. Ba nu, e un furt! N-ati auzit spunandu-se ca timpulmerge zi si noapte pe furis?" ( William Shakespeare)

Sunt in gara. Ma uit la ceasul suspendat. Este 8:50. Astept autobuzul. Ar trebui sa vina pe la 10.30. Ascult muzica..beau o cafea...fumez o tigara.. Ma uit la ceas...8.50...Ciudat... Ceasul meu arata ora 10.Mai fumez o tigara...astept sa treaca timpul...Cand nu te astepti, este o cascada de secunde involburate in marea timpului trecut, devenind regretabila ora pe care stii ca nu o vei mai putea schimba vreodata.
Ma uit din nou la ceas. Este 8.30. Zambesc... Toata conceptia despre timp a fost gresita. Limba ceasului atarna greu chemata de momentele pierdute. Timpul se scurge...Doar ca in alta directie..."

"Imi lipsesti mult...imi lipsesc discutiile noastre, fleacurile de fiecare zi, berea de seara de sub padure...imi lipseste faptul ca faceai misto de mine ca vine ursul:))...ca dardaiam de frig amandoi ca doi prosti si rasaritul ne prindea intrand pe furis in casa...imi lipsesc plimbarile lungi sub clar de Luna...modul in care ma priveai si imi spuneai ca sunt frumoasa...ca iti e dor de mine...sa nu ma indragostesc de tine, ca esti naspa...si eu faceam misto de tine, convinsa de faptul ca tu deja tii mult la mine, si ca vom fi impreuna, asa cum e normal...
unde au disparut toate acestea? ce a ramas din ele?
si-n minte nu-mi rasuna decat Janis Joplin...
Take another little piece of my heart, break another little piece of my heart, have another little piece of my heart, you know you got it if it makes you feel good..."

"Iti multumesc ca esti langa mine, fie ca sunt trista sau vesela..Iti multumesc ca nu esti langa mine... Iti multumesc ca nu ma judeci, ca imi accepti mastile, starile, gandurile...ca ma accepti pe mine si pe toate celelalte alter ego-uri...Iti multumesc pentru tot si toate pe care mi le daruiesti si pe care nu mi le daruiesti. Iti multumesc ca faci parte din viata mea. Iti multulmesc ca esti imprevizibil, spontan, si lipsit de obligatii...ca ma vezi altfel decat restul...ca stai langa mine, desi uneori sunt ciudata si te sperii...ca esti acolo cand am nevoie...ca nu esti tot timpul langa mine...ca esti asa ciudat si tu, ca si mine...in lumea noastra ciudata...in relatia noastra ciudata...in realitatea noastra ciudata...
Iti multumesc ca existi! Si ca ma lasi sa plutesc si eu pe aripile existentei tale!"

""E ziua ta si cu un an ti-a mai crescut povara..." povara celor mai frumoase clipe traite de oamenii care ti-au fost alaturi la un moment dat...bucura-te de tine, celebreaza-te in fiecare zi...timpul rareori se-ntoarce spre trecut...profita de fiecare ocazie pentru a iubi, pentru a trai, pentru a fi fericit...sa fi iubit...de cine vrei tu si de cine ai tu nevoie...
Dorintele...ti se vor implini...dar doar cele care trebuie sa se implineasca...si daca iti va fii greu uneori sa le astepti, si daca cele care ti se implinesc nu sunt cele care ai fi vrut sa se implineasca, si daca uneori iti va fi greu sa accepti ce se intampla, voi fi aici...unde m-ai gasit intotdeauna si unde ma vei gasi intotdeauna...iti voi fi mai mult decat umarul pe care sa-ti asterni gandurile, voi fi ploaia ce te va racori intr-o zi caniculara...voi fi rasaritul ce iti continua visul...coarda care te va opri la timp cand mana-ti va scapa din priza...voi fi zambetul sfios si cald ce-ti infloreste pe buze...sau primul fulg de nea ce-ti atinge buzele crapate de vantul taios din creasta...

"si chiar daca nu sunt prima care te-a sunat sa-ti spuna spuna La multi ani, stii foarte bine ca sunt singura care conteaza...La multi ani! Sa fii fericit...""

"In sfarsit...dupa doua luni, plec...in locul in care a inceput totul acum un an. Dar atat de multe lucruri s-au schimbat intre timp...unele in bine...sau in rau...dar din fericire toate aceste lucruri m-au facut persoana care sunt astazi. iar asta n-as schimba pentru nimic in lume.
am incercat sa fiu un om normal, dar mi-am dat seama ca nu pot supravietui banalitatii, normalitatii.si e bine. e bine pentru ca imi place ceea ce sunt...de cele mai multe ori...ocazional, e greu sa simt apasarea agoniei in care ma scald, dar atunci primesc in dar cele mai frumoase clipe alaturi de ceea ce nu ma astept. imi plac surprizele, imi place spontaneitatea, imi plac lucrurile noi, imi place ceea ce sunt. Imi iubesc viata si nu as schimba-o pentru nimic in lume."

"Cu "Pasi marunti" cautam "Anotimpul 5" sambata in Sambata care a trecut...

Intoarsa din creste din apusul unor amintiri noi.... a trecut un an de cand nu am mai pasit pe acea poteca...si cu toate aste, atat de putine lucruri s-au schimbat...aceiasi poteca, oameni noi....la fel ca atunci...dar de data asta mi-a fost ceva mai bine...
Am cantat, am dansat, am taiat lemne, am ras si am invatat sa apreciem oamenii pentru ceea ce sunt. Sa-i acceptam asa cum sunt. Sunt ai nostri toti. Pana la urma, toti avem defecte si momente in care suntem rautaciosi cu cei care nu merita. Dar ne revansam in cele din urma.
Weekend-ul a trecut...a lasat in urma amintiri de neuitat si prietenii de-o viata (sper).
Chiar daca lucrurile nu se intampla asa cum vrei, apar solutii neasteptate si realizezi ca e mai bine asa de fapt. Ca nu aveai nevoie atat de mult de ceea ce-ti doreai... Ca nu sti de fapt ce e mai important pentru tine si te cramponezi de toate nimicurile care crezi ca-ti sunt folositoare, dar nu-ti sunt.
Nimic nu merita sacrificarea unui zambet!"

Un an intreg...redus la cateva pagini de jurnal...Acelasi tu, obsedant revenind...Acelasi...Cautandu-te in atatia...