One caress

Intro:
Azi am vazut rasaritul...si nimic nu a fost diferit...

Play:
M-am trezit tarziu...fiindca am adormit tarziu..siontac siontac am iesit pe balcon si mi-am fumat tigara..mi-am baut cafeaua..si am auzit ambulanta gonind salbatic pe Calea Bucuresti.

Rewind:
Ha ha ha ha:)) totul bine si frumos..si brusc simt pamant in gura... toata lumea tipa. "sunteti ok? raspunde!!!" "da..sunt bine.." imi desface centura, iesim toti..ne departam de masina..cineva imi urla:"lasa-ti dracu lucrurile, masina poate exploda!" eu zic nu are cum si ma duc sa caut lucrurile noastre...si telefoanele.. acelasi cineva urla sa plec de acolo..si pana la urma plec...ma asez pe marginea drumului si vad..de fapt nu prea vad..si nu-mi pot deschide ochii."respira adanc. inspira, expira" "mi-e rau, simt ca o sa lesin.." ma iau in brate si ma urca in ambulanta. "MA DOOARE!!!" "stai linistita..." "DAR MA DOARE!!! FACETI CEVA!" mi se baga o perfuzie...il vad pe pasagerul din dreapta..nu se plange, dar e acoperit de pamant si sange..ajungem la spital..morfina..adorm...



Pause:
astazi nu mai e la fel...au trecut 2 saptamani...inca ma gandesc la tot ce am simtit atunci..si incerc sa-mi dau seama ce simt acum...nu pot da un raspuns..nu e prima oara cand sunt atat de aproape...dar e prima oara cand e asa...car crash...am fost atat de calma...parca nu realizam ca am iesit plina de pamant din masina, cu dureri infernale.parca nici acum nu realizez asta in totalitate. fac exact ce stiu eu sa fac cel mai bine. ma ascund si incerc sa sterg amintirea...dar stiu ca va rabufni...daca tragea de volan spre stanga...eu...nu as mai fi vazut rasaritul din Crai vreodata...
inca ma dor ranile...s-au mai vindecat, dar...am ramas cu durerea...de toate felurile...mult timp nu voi mai putea face multe lucruri...cum ar fi sa merg la ziua de nastere a lui Gabi in Ciucas...si as fi vrut sa merg...atat de mult...dar cum sa car rucsacul cand abia pot merge?
incerc sa plang...dar nu pot...nu simt nimic...nu-mi pasa...si nimic nu mai conteaza...si stiu ca nu asta ar trebui sa simt...ar trebui sa ma bucur ca traiesc. sa fiu fericita ca pot merge, asa greu cum pot. sa simt ca am un scop...si cu toate astea..nu simt decat ca cineva isi bate joc de mine...am scapat de atatea ori pana acum...de fiecare data eram tot mai aproape...de ce? ce ma tine aici?



asta e viata mea..la 14 ani am dorit eliberarea...pentru prima oara...si am dat gres..am pierdut cel mai important lucru din viata mea..la 16 ani m-am indragostit pentru prima oara...si desi il iubeam, l-am alungat...la 18 ani am inceput sa cred...am aflat credinta...la 20 de ani era sa-mi pierd viata pentru a nu stiu cata oara...
am 20 de ani.. si inca simt ca viata n-are niciun sens pentru mine..