Play:
Imi mai aprind o tigara...imi pun pepsi in pahar...si ascult aceiasi piesa de azi dimineata. Am sarit din nou din blog in blog ratacindu-ma in fumul pregnant de tigara.

Rewind:
Am vorbit cu Ami...a fost...nu stiu daca pot gasi macar o metafora pentru a ma exprima. "cand vb cu tine parca ma duc la teatru..de reprezentatii...de pasiune, de dedicatia actoriilor..de trairile lor..de nou..mereu nou...mereu intens..mereu acelasi..stii.. familiar..si ma pot simti home...teatru nu ma refer la faking it" altcineva mi-a spus ca in preajma mea se simte linistit...simte liniste si pace interioara...
Sunt un camin pentru cei pierduti pe strada? (cata modestie pe capul meu=)))

Forward:
Ies la o tigara...imi pun iar pepsi in pahar...trebuie sa duc cartile la biblioteca...am intarziat iar...vreo 2 saptamani...ma apasa inca Cioran...si Osho a amutit...nu aud decat pianul si vioara...inca ma chinui sa te asez pe corzi...dar nu gasesc acel ceva...pun prea multe puncte de suspensie...si nu stiu sa scriu poezii postmoderne...am atatea oportunitati pe care le simt venind prea tarziu...sau prea devreme...astept..ceva...am baut prea mult pepsi...cel putin asa imi zice inima care goneste nebuna prin poteca plina de frunze inrosite....

Pause:
"Lacrimile nu sunt arzatoare decat in singuratate"
"Suntem atat de singuri in viata incat te intrebi daca singuratatea agoniei nu este un simbol al existentei umane..."
"Odata innascuti nu mai avem unde sa ne ascundem"

Play:
"Cand vioarele tacura"

Stanca, Ignat, Blaga si Baudelaire...ciorba de metafore...

Adevarul...putem sa-l acceptam?

"Dă-mi la o parte vălul şi priveşte!
Eşti primul muritor care mă vezi.
Te-ai furişat în templul meu hoţeşte
Şi-acum, ajuns aici, cunoşti şi crezi.

Mă socoteai iluzie abstractă,
Sămînţă din străvechiul Amon-Ra.
Şi-azi cînd mă pipăi simţi cum se contractă
În trupul meu de piatră inima.

Descoperă-mă toată, cu-ndrăzneală!
Şi lasă-ţi palma aspră şi pe sîni!
Aşa cum stau aici, aproape goală,
Sînt mai frumoasă ca un imn păgîn.

O pulbere de-argint mă împresoară
Şi raze lungi pe frunte-mi cad mănunchi.
Tăcerea care-acum se înfioară
E sîngele ce-mi susură pe trunchi.

Cînd ochii mi-s închişi, ciulesc urechea,
Iar cînd o-nchid pe ea, din ochi pîndesc.
Bagă de seamă! Inima, străvechea,
Ca pe-un etern semnal, mi-o urmăresc!

Streinule intrat aici hoţeşte!
Hoinarule căzut în mreaja mea!
Ia-mi palma desfăcută şi citeşte:
Nu soarta mea e-n ea, ci soarta ta!"

"Mi-e frig. Într-una mi-e frig.
Poate că într-o noapte îmi vor apărea fisuri
la încheieturi îmi vor creşte
tatuaje de gheaţă.
Nu cunosc nici o formă de sinucidere.
Sînt incomplet.
În seara asta
nu femeia mă va completa
ci frigul."

"M-am cam săturat de abstracţiuni
de teorii concepte idei vreau doar ritmuri
diverse şi o pereche de cizme din piele
pentru lungul drum către copilăria
cu pungi sub ochi.
Cu degete zbîrcite şi friabile.
Cu hărţi de salivă pe pîntece."

"Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădină cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
gradinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plânga şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea – lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi."

"Sa-mbrace stie vinul speluncile murdare
În strai de vis, stralucitor,
Si-nalta porti boltite si arcuri tari, usor,
În rosul aur din pahare,
Ca soarele ce-apune pe cerul plin de nori.

Si opiul mareste ce-i fara de hotare,
Tot întinzînd nemarginiri.
El vremii si placerii le stoarce adînciri;
Cu-ntunecata nepasare
Încarca inimi peste daraua de iubiri.

Dar ele n-au puterea ce-o are doar veninul
Din ochii tai, din ochii verzi,
Lac unde-n tremur chipu-mi stînd rasturnat, îl pierzi...
Cînd visul meu, seninul,
Amar si-adapa turma în apele lor verzi.

Dar ele nu-s asemeni cu vraja ta grozava,
Cu-al tau sarut muscînd cumplit,
Ce-neaca în uitare un suflet catranit,
Si-n valuri revarsînd otrava,
Pîna-n limanul mortii mi l-au rostogolit!"

"În asta seara luna viseaza mai trîndava,
Ca o frumoasa care în perini s-a culcat,
Si-si mîngîie cu mîna-i usoara, în zabava,
Cînd atipeste, sînul rotund si despuiat.

Pe umeri de matase o poarta moi nametii,
Cînd moare istovita de lungul ei lesin,
Si ochii-i dusi pe albe vedenii ale vietii,
Le suie-nfloritoare spre cerul ei senin.

Si cînd ades pe lume, de-aleanul ei patrunsa,
Îsi lasa ca sa pice o lacrima ascunsa,
Doar un poet cucernic, dusman al somnului,

Ia lacrima palita, în palme o aduna
Ca pe-un opal cu ape ce licare, s-o puna
În inima, departe de ochii soarelui."

"Vin’ lînga mine, suflet veninos,
Molatec monstru, fiara adorata!
Vreau sa-mi înfasur mîna-nfiorata
În coama parului tau greu si gros;

În rochia ta cu falduri parfumate
Vreau capu-ndurerat sa mi-l scufund
Si ca pe-un stins buchet sa sorb profund
Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu sa traiesc, sa dorm as vrea mereu!
În somn îti voi asterne fara teama
Pe trupul tau cu straluciri de-arama
Un nesfîrsit sarut prelung si greu.

În patul tau, abis de desfatare,
Se stinge orice gînd chinuitor
Si gura ta e-un nesecat izvor
De sarutari si apriga uitare.

Robit acestui crud si drag destin,
Voi asculta poruncile-i perfide
Si muncenic blajin care-si deschide
El însusi ranile, de rîvna plin,

Voi suge-otrava binecuvîntata,
Adormitoare-a vechilor torturi,
Din vîrfu-acestor sîni rotunzi si duri
În care n-a fost suflet niciodata."

"În tine unu-şi pune focul,
Natură! altul chinu-şi pune
Ce-i pentru unu-ngopăciune
Pentru-altu-i viaţa şi norocul.

O, Hermes tainic ce-n restrişti
M-ajuţi, dar teamă-n mine semeni,
Lui Midas tu mă faci asemeni,
Celui mai trist dintre-alchimişti.

Cu ajutorul ce mi-l dai
Fac fier din aur, iad din rai;
În giulgiul norilor din zare

Descopăr un cadavru drag
Şi pe cereştile ponoare
Clădesc un mare sarcofag."

"Pascal purta un hău, oriunde s-a-ndreptat.
Căci vai! totul e-abis, dorinţă, faptă, vis,
Vă spun! Prin părul meu de multe ori am prins
Al spaimei vînt subţire, tăios şi răsfirat.

În sus, în jos, oriunde adîncul e cuprins,
Tăcerea-ngrozitoare şi spaţiul captivant...
Pe nopţile-mi, chiar Domnul, cu degetul savant,
Pictează un coşmar ce-n ziuă s-a prelins.

Mi-e teamă să adorm, aşa cum fugi de-o groapă
Plină cu spaime vagi ce trupul îl aşteaptă;
Şi nu văd decît neant oriunde m-aş uita,

Iar sufletu-mi mereu vînat de rătăcire
Invidiază abisul aflat în nesimţire.
Ah, nu lăsaţi să iasă Cuvîntul şi Fiinţa!"

Adevarul...este relativ...

Nu sunt ce par a fi...

De ce sunt atat de altfel? Vreau sa fiu o persoana normala cu activitati normale, materialista, lingusitoare, tupeista, miserupista, cuceritoare, frumoasa, proasta..sa fac lucruri normale...sa stiu sa fac lucruri normale(nu sa crap lemne mai bine decat gatesc)...vreau sa vad lumea asa cum e si sa nu mai sper in ceva mai bun...sa nu mai am pretentii de la mine atat de mari...sa nu mai pun suflet in ceea ce fac...sa nu-mi mai pese atat de mult de cei din jur...sa fiu egoista si sa ma fac pe mine fericita, sa ma fac pe mine sa zambesc...sa mi se ofere si mie ceea ce ofer eu altora...sa ma imbratiseze oamenii din senin asa cum o fac eu...sa ma sune pur si simplu...sa vada ce fac..sa ajung sa fiu si eu multumita de mine...sa ajung sa am incredere in mine...sa-mi doresc lucruri normale, nu ploi calde in zile caniculare de vara...sa nu-l dezamagesc/sufoc pe cel care-mi e alaturi din frica mea idioata ca il voi pierde, pentru ca in final, chiar voi reusi sa-l indepartez...vreau sa stiu sa plang ca toti oamenii...sa nu ma ascund in spatele zambetelor...vreau sa fie altii ceea ce sunt eu....vreau...cam multe, nu-i asa?
ma voi trezi si o voi lua de la capat..stiind ca nu vreau asta de fapt...decat uneori.. in fond..nu am ramas decat ceea ce sunt...faptul ca mai sunt momente in care adolescenta rabufneste in mine si urla "Te urasc" dovedeste ca voi fi la fel..n-am sa ajung ceea ce arat ca sunt..voi fi..la fel..ca acum 2 ani cand am terminat liceul...ca acum 6 ani cand l-am inceput...ca acum 7 ani cand mi-am urat pentru prima oara existenta si mi-am blestemat viata...cand am hotarat sa ma pedepsesc pentru toata viata pentru prostia mea...pana acum mi-a iesit...

"Tu ia si traieste...nu astepta"

Intro:
"Traieste total, traieste cu pasiune...In felul acesta fiecare moment devine aur, iar intreaga ta viata se transformaintr-o insiruire de clipe aurite. O astfel de fiinta nu moare niciodata, caci atingerea ei seamana cu cea a regelui Minas:orice atinge se preschimba in aur" (Osho)

Pause:
Ce inseamna sa traiesti cu adevarat? Sa iubesti? Sa fii iubit? Sa vezi un apus de Luna pe un varf de munte? Sa incerci sa numeri stelele si sa constati ca e la fel de greu sa o faci precum este sa numeri toate clipele in care ai fost cu adevarat fericit? Sau sa iei tot ce e bun in oameni/lucruri/locuri? Sa inveti din greselile tale?(din ale altora oricum nu invatam niciodata)
Sa ai un loc de munca, un(o) iubit(a), sa fii student eminent cu bursa, integralist si cu ochelari de cal? Sa te imbeti/droghezi ca sa vezi lumea altfel decat este ea de fapt?

Play:
Toti spunem "Carpe diem", dar nimeni nu spune cum... daca esti spontan, ceva e in neregula cu tine... daca esti "in rand cu lumea", te plafonezi...daca zambesti din senin, esti nebun... daca suni pe cineva doar ca sa vezi ce mai face, inseamna ca vrei ceva de la el... nu poti multumi niciodata pe nimeni... si incercand sa o faci ajungi sa nu mai fi multumit de tine...
Citesc ce am scris si constat cate conjunctii am folosit in loc sa folosesc imperative...ciudat...aparent subconstientul imi trimite (inca) impulsuri...si eu care credam ca a murit imbatat de vaporii sarutarii lui...

Pause:
Si totusi... o dubioasa mi-a spus "tu ia si traieste...nu astepta"(2 imperative.. unul pozitiv si unul negativ...) dar nu mi-a dat si reteta... e adevarat, nu prea m-as descuca cu lucruri predefinite, viata mea fiind un sir lung de improvizatii... dar uneori atat de mult am nevoie de un lider...de cineva care sa-mi spuna "fa asa" pentru a ma usura de povara unei decizii prost facute... dar nu se poate, nu-i asa? si asta pentru ca sunt singura care-mi traieste viata...

Inspiratie nocturna...

N-am crezut ca timpul va mai sta in loc
Si intr-o perioada n-as fi vrut sa mai visez deloc...
Dar universu-anost in care existenta mea pandea
Venea cu ingeri pe raze de Luna si-n geam cu alb imi batea.

Cu ochii larg deschisi spre infinit
Vreau sa cuprind mai mult decat un alt sfarsit.
Din patul ravasit de amintiri ia viata urland
Un nou parfum ce imi preschimba-n zambet inima cantand.

Se-naste din ceata si ochi inlacrimati
O biata dimineata cu fulgi in petale preschimbati.
Cetatea-mi devine ruina-nnorata ce strange
Orice stea ce din zambet iti plange.

N-am crezut ca timpul va mai sta in loc
Si intr-o perioada n-as fi vrut sa mai visez deloc...
Dar totul se-nvata incet si pe rand
Pasind pe carare precum copiii, razand.



"Nimic nu-i al meu, e tot al tau"

A ta...

"Totu-n lume s-a schimbat..."

Play:
Deschid usa si ma loveste parfumul cafelei proaspat facute.. mama abia a plecat. Imi este foarte somn. Ma indrept spre pat. imi trantesc amintirile printre asternuturile ce inca iti pastreaza aroma.

Rewind:
M-a sunat aseara trecutul la o intalnire. Am ajuns acolo si am vazut mari schimbari. Nu mai era asa cum il stiam. Devenise...trecut. oricat de mult ne-am chinuit sa il pastram viu. As vrea sa cred ca nu m-am schimbat atat de mult. Ca nu il privesc doar cu melancolie. Dar aparent...il privesc cu ochi schimbati. si nu au trecut decat 2 ani. Ce vom face peste 10 ani? Cum il vom privi atunci daca de pe-acum ni se pare ca a trecut asa mult de cand toate aveau un sens? Cand eram boemi si credeam ca lumea e posibila si pentru cei ca noi..cand parea totul simplu...si era simplu. Faceam orice..intindeam mana si prindeam toate ocaziile pentru a trai intens.
Eu...inca mai stiu sa fac asta. Ei nu. Materialismul este acut acolo. Timpul nu mai e relativ, ci foarte real si scurt. Ati uitat sa traiti... Ati uitat ca viata-i facuta din foarte putin... Ati uitat cum stateam la foc si cantam...Sau pe coridor cand jucam tara tara vrem ostasi...sau baba oarba...cand faceam puzzle-luri in ore si nu ne pasa de nimic. Mancam in clasa cu profii zacusca cu paine..si imparteam totul. V-ati maturizat. Unii prea repede altii degeaba. Ati devenit niste adulti cu o amintire placuta despre ceea ce faceam dar nu ma poate fi real. Daca asta inseamna maturitatea, nu vreau sa ajung niciodata sa o cunosc. Vreau sa stiu mereu sa ma bucur de lucrurile marunte. Sa zambesc cand vad un fluture care se aseaza in par. Sa plang atunci cand stam toti acolo si traim momentul fara a spune ca ne-am schimbat. Sa nu mai spunem "ce frumos era" ci "ce bine este". Vreau sa cred ca se poate. Sunt un copil inca. Si cred ca totul este posibil. Nu vreau sa pierd asta niciodata. Nu vreau sa cred ca ceva nu se poate.



Viata este aici si acum. Daca deja nu mai stim s-o traim...inseamna ca totul a fost doar... o amintire placuta, o dovada ca se poate si altfel. dar nu la nesfarsit. Ca orice e frumos se termina. Si ca am avut marele noroc de a trai macar cateva clipe asa. Desi...eu cred ca se poate mai mult.




Nu uita sa traiesti. intotdeauna. asa cum simti. nu cum e bine. Viata-i prea scurta pentru analize. Si trece prea repede. Bucura-te de tot! De tine, de cei din jur, de momentele care te imbratiseaza... Zambeste si daruieste zambete celor care au nevoie de ele. Invata sa traiesti si sa iei totul asa cum este. Fara sa calculezi prea mult. Cele mai frumoase lucruri in viata pur si simplu se intampla. Si sunt spontane. Devin cele mai frumoase amintiri. " Traieste total, traieste cu pasine.. In felul acesta fiecare moment devine aur, iar intreaga ta existenta se transforma intr-o insiruire de clipe aurite. O astfel de fiinta nu moare niciodata, caci atingerea ei seamana cu cea a regelui Midas: orice atinge, se preschimba in aur."

Trei fete- Lucian Blaga

Copilul rade:
"Intelepciunea si iubirea mea e jocul!"

Tanarul canta:
"Jocul si intelepciunea mea e iubirea!"

Batranul tace:
"Iubirea si jocul meu e intelepciunea!"

Unde esti tu acum?

He`s got the look...

Play:
Well...I`m happy! Without any doubts or second thoughts. I began to live. And I think that now it is worth it... He makes me laugh... And I succeded not to blew it at our first date. No more pauses, rewinds and fast forwards... I don`t have to find out answers anymore. I can`t belive that it is happening to me. Just happy emoticons. Happy thoughts...Happy...everything! "HAPPINESS IS REAL ONLY WHEN SHARED!"

Am tras cortina...si am inceput sa traiesc

Play:
Intr-adevar, nu mai esti acelasi...pentru mine...in ochii mei...nu mai esti cel pe care il vedeam. Te vad fizic. Si nu mai am nevoie de tine. Da, ne-am mai intalnit. Dar asta a fost tot. Nici macar nu voiam sa ma iei de mana... Imi e bine. Mai bine decat mi-a fost in ultimele luni. Si e un bine permanent, nu de moment.
Am crezut ca sentimentele astea contradictorii sunt doar o toana...dar aparent, pur si simplu constat ca imi este mai bine fara sa te am alaturi...fara sa ma joc de-a pasiunea cu tine. Fara sa mai investesc energie in ceva ce nu merita. Si nu ma merita... Nu-mi pare rau de nimic. Am invatat multe din asta. Doar ca...si daca m-ai vrea...ar fi prea tarziu. Mult prea tarziu.
Invat sa lupt...sa lupt pentru a invata sa iubesc...sa iubesc pe cineva care a suferit...a suferit si a invatat sa fie acolo pentru oricine dar s-a invatat sa razbata singur mereu...un om puternic. Ma tine in sah...il las sa o faca...il las sa ma conduca...in fata lui ma prezint asa cum sunt...si voi avea rabdare...caci e altfel. Apreciaza lupta...poate o sa castig...sau poate nu...dar e cald...si bine...

Lamb...Gorecki...