Nu sunt ce par a fi...

De ce sunt atat de altfel? Vreau sa fiu o persoana normala cu activitati normale, materialista, lingusitoare, tupeista, miserupista, cuceritoare, frumoasa, proasta..sa fac lucruri normale...sa stiu sa fac lucruri normale(nu sa crap lemne mai bine decat gatesc)...vreau sa vad lumea asa cum e si sa nu mai sper in ceva mai bun...sa nu mai am pretentii de la mine atat de mari...sa nu mai pun suflet in ceea ce fac...sa nu-mi mai pese atat de mult de cei din jur...sa fiu egoista si sa ma fac pe mine fericita, sa ma fac pe mine sa zambesc...sa mi se ofere si mie ceea ce ofer eu altora...sa ma imbratiseze oamenii din senin asa cum o fac eu...sa ma sune pur si simplu...sa vada ce fac..sa ajung sa fiu si eu multumita de mine...sa ajung sa am incredere in mine...sa-mi doresc lucruri normale, nu ploi calde in zile caniculare de vara...sa nu-l dezamagesc/sufoc pe cel care-mi e alaturi din frica mea idioata ca il voi pierde, pentru ca in final, chiar voi reusi sa-l indepartez...vreau sa stiu sa plang ca toti oamenii...sa nu ma ascund in spatele zambetelor...vreau sa fie altii ceea ce sunt eu....vreau...cam multe, nu-i asa?
ma voi trezi si o voi lua de la capat..stiind ca nu vreau asta de fapt...decat uneori.. in fond..nu am ramas decat ceea ce sunt...faptul ca mai sunt momente in care adolescenta rabufneste in mine si urla "Te urasc" dovedeste ca voi fi la fel..n-am sa ajung ceea ce arat ca sunt..voi fi..la fel..ca acum 2 ani cand am terminat liceul...ca acum 6 ani cand l-am inceput...ca acum 7 ani cand mi-am urat pentru prima oara existenta si mi-am blestemat viata...cand am hotarat sa ma pedepsesc pentru toata viata pentru prostia mea...pana acum mi-a iesit...